Home » D:News » Cea mai fierbinte vară înregistrată până acum în Anglia

Cea mai fierbinte vară înregistrată până acum în Anglia

Cea mai fierbinte vară înregistrată până acum în Anglia
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 06.09.2022

Anglia a avut cea mai fierbinte vară înregistrată până acum. Recordul a fost confirmat în condițiile în care o mare parte a țării se confruntă cu seceta, după luni de căldură sufocantă și precipitații slabe, potrivit Sky News.

Această vară a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Anglia, a anunțat Oficiul Meteorologic al Marii Britanii.

Cifrele provizorii arată că vara anului 2022, respectiv lunile iunie, iulie și august, a avut o temperatură medie de 17,1C, fiind, la egalitate cu 2018, cea mai caldă din înregistrările din 1884.

Peste 40 de grade Celsius pentru prima dată în Marea Britanie

Aceasta înseamnă că patru din cele mai calde cinci veri înregistrate în Anglia au avut loc începând cu 2003, în condițiile în care efectul schimbărilor climatice provocate de om se resimte asupra temperaturilor de vară din țară, a precizat Met Office.

Vara fierbinte a inclus căldura record din iulie, atunci când temperaturile au depășit 40 de grade Celsius pentru prima dată în Marea Britanie, în condițiile în care schimbările climatice determină valuri de căldură mai frecvente și mai intense.

Valul de căldură a declanșat un incident major în Londra, din cauza unui val uriaș de incendii care au distrus case și au ars mașini.

A șasea cea mai secetoasă vară înregistrată vreodată

Anglia a avut, de asemenea, a șasea cea mai secetoasă vară înregistrată vreodată și cea mai secetoasă din 1995 încoace, potrivit datelor Met Office, care datează din 1836.

O mare parte a Angliei a fost afectată de secetă după luni de precipitații slabe, iar condițiile de căldură și uscăciune au secat râurile, au deteriorat culturile și au alimentat incendiile care au distrus case și terenuri.

La începutul acestei săptămâni, Met Office a avertizat că verile din Anglia vor fi probabil mai lungi și mai uscate ca urmare a schimbărilor climatice.

Secetă în toată regiunea de sud-vest a Angliei

Meteorologii au declarat că se așteaptă ca condițiile de vară să dureze mai mult timp și că este probabil ca în viitor, în toamnă, în Anglia, să se înregistreze o reducere de 4 până la 12% a precipitațiilor.

Acest lucru vine în contextul în care Agenția de Mediu a anunțat recenta că a fost declarată secetă pentru toată regiunea de sud-vest a Angliei.

Aceasta înseamnă că 11 din cele 14 zone acoperite de Agenția de Mediu din Anglia au fost declarate acum ca fiind afectate de secetă.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
102 ani mai târziu, Nosferatu de atunci și Nosferatu de acum
102 ani mai târziu, Nosferatu de atunci și Nosferatu de acum
Robert Eggers, regizorul filmului Nosferatu. „Cu cât încerci mai mult să te îndepărtezi de întuneric, cu atât mai mult întunericul este chiar în spatele tău”
Robert Eggers, regizorul filmului Nosferatu. „Cu cât încerci mai mult să te îndepărtezi de întuneric, cu atât mai ...
Primul chatbot din lume, ELIZA, a fost „reînviat” folosind cod vechi de 60 de ani
Primul chatbot din lume, ELIZA, a fost „reînviat” folosind cod vechi de 60 de ani
Este oficial: un sondaj global confirmă că lumea are încredere în știință!
Este oficial: un sondaj global confirmă că lumea are încredere în știință!
Test de cultură generală. Care este cel mai scump lichid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai scump lichid din lume?
„Majoronul”, particula bizară care ar putea explica cele mai mari mistere ale Universului
„Majoronul”, particula bizară care ar putea explica cele mai mari mistere ale Universului
O pisică a avut parte de voiajul vieții sale după ce a fost uitată în cala unui avion
O pisică a avut parte de voiajul vieții sale după ce a fost uitată în cala unui avion
Unul dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti
Unul dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti
OpenAI şi SoftBank își unesc forțele într-un proiect masiv de infrastructură pentru inteligenţa artificială
OpenAI şi SoftBank își unesc forțele într-un proiect masiv de infrastructură pentru inteligenţa artificială
Doar jumătate de felie de bacon pe zi poate crește riscul de demență
Doar jumătate de felie de bacon pe zi poate crește riscul de demență
„Victorie monumentală” pentru Prințul Harry împotriva tabloidelor din Marea Britanie
„Victorie monumentală” pentru Prințul Harry împotriva tabloidelor din Marea Britanie
Primul oraș european care testează taxiuri cu mașini autonome
Primul oraș european care testează taxiuri cu mașini autonome
Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri?
Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri?
De ce, în timpul „miliardului plictisitor”, Pământul nu a avut munți?
De ce, în timpul „miliardului plictisitor”, Pământul nu a avut munți?
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România